Rugăciunile de dimineaţă pot fi mai scurte, depinde de programul familiei. Dar este mai bine dacă vă adunaţi tu, soţia şi copiii tăi în faţa icoanei şi faceţi câteva rugăciuni înainte de a începe activităţile zilnice. Rugăciunea în familie făcută zilnic ţine familia unită. Viaţa de familie implică multe conflicte mici care pot duce la conflicte mai mari sau chiar la separarea membrilor familiei.
Mantuieste-l, Doamne, precum stii, ca un bun si iubitor de oameni, si randuieste Tu toate spre folosul sau. Ca noi neputinciosi suntem si nu il putem ajuta daca nu ne vei lumina cu harul Tau. De e voia
Apăraţi-i, preaputernicilor Mărturisitori, pe toţi creştinii dreptslăvitori, de năpaste, de oamenii răi şi de cursele diavoleşti; feriţi-i pe ei de moartea năprasnică, rugându-vă Preabunului nostru Domn să ne adauge marile şi bogatele Sale mile nouă, smeriţilor Săi robi, că nu suntem vrednici să chemăm cu buze necurate numele cel de mare cuviinţă al Ziditorului nostru, dacă voi, Sfinţilor Mucenici, nu veţi mijloci pentru noi.
Dumnezeu nu va lăsa rugăciunile noastre neascultate, iar lucrarea lui va fi cu siguranță resimțită în sânul familiei. Să nu uităm ca alături de rugăciunea pentru pace în familie să fim buni,toleranți și înțelegători cu cei dragi ai noștri și mai ales să fim mereu dornici de a-i ajuta în orice context al vieții. Această
Fii tu mama lui!". Dar, cu această rugăciune repetată şi conştientizată, am observat că Ioan, fiul nostru, nu seamănă cu nimeni din familie. Are o evlavie pe chip şi un comportament blajin, încât pare mai matur, dar şi mai inocent decât majoritatea copiilor de vârsta lui.
Tu știi, Doamne, nepriceperea și slăbiciunea minții mele. Izbăvește-mă prin harul Tău de neputințele care mă apăsa.Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruiește-mi înțelepciune și răbdare. O, grea este crucea răbdării, și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea. Dar în Ține îmi pun nădejdea.
AHd8.
rugaciuni de ajutor in familie